Bettino Ricasoli
Bettino Ricasoli | |
Date personale | |
---|---|
Nume la naștere | Bettino Ricasoli |
Născut | [2][3] Florența, Franța |
Decedat | (71 de ani)[2][3] Castello di Brolio(d), Toscana, Italia |
Înmormântat | castello di Brolio[*][[castello di Brolio (castle in San Regolo, Gaiole in Chianti, Siena, Tuscany, Italy)|]] |
Frați și surori | Vincenzo Ricasoli |
Cetățenie | Regatul Italiei (–) Kingdom of Sardinia[*][[Kingdom of Sardinia (kingdom from 1720 to 1861)|]] (–) Regatul Italiei (–) Marele Ducat de Toscana (–) |
Religie | Biserica Catolică |
Ocupație | politician diplomat jurnalist președinte al Consiliului de Miniștri[*] |
Limbi vorbite | limba italiană[4][5] |
Deputat al Regatului Italiei | |
În funcție – [1] | |
Legislatură | XIV legislatura del Regno d'Italia[*][[XIV legislatura del Regno d'Italia (legislative term)|]] |
În funcție – [1] | |
Legislatură | XIII legislatura del Regno d'Italia[*][[XIII legislatura del Regno d'Italia (legislative term)|]] |
În funcție – [1] | |
Legislatură | XII legislatura del Regno d'Italia[*][[XII legislatura del Regno d'Italia (legislative term)|]] |
În funcție – [1] | |
Legislatură | XI legislatura del Regno d'Italia[*][[XI legislatura del Regno d'Italia (legislative term)|]] |
În funcție – [1] | |
Legislatură | X legislatura del Regno d'Italia[*][[X legislatura del Regno d'Italia (legislative term)|]] |
ministro di grazia e giustizia del Regno d'Italia[*][[ministro di grazia e giustizia del Regno d'Italia |]] | |
În funcție – | |
Precedat de | Francesco Borgatti[*] |
Succedat de | Filippo Cordova[*] |
ministro degli affari esteri del Regno d'Italia[*][[ministro degli affari esteri del Regno d'Italia |]] | |
În funcție – | |
Precedat de | Alfonso La Marmora |
Succedat de | Emilio Visconti Venosta[*] |
ministro dell'interno del Regno d'Italia[*][[ministro dell'interno del Regno d'Italia |]] | |
În funcție – | |
Precedat de | Desiderato Chiaves[*] |
Succedat de | Filippo Antonio Gualterio[*] |
Prim-ministru al Regatului Italiei[*] | |
În funcție – | |
Precedat de | Alfonso La Marmora |
Succedat de | Urbano Rattazzi |
Deputat al Regatului Italiei | |
În funcție – [1] | |
Legislatură | IX legislatura del Regno d'Italia[*][[IX legislatura del Regno d'Italia (legislative term)|]] |
ministro dell'interno del Regno d'Italia[*][[ministro dell'interno del Regno d'Italia |]] | |
În funcție – | |
Precedat de | Marco Minghetti |
Succedat de | Giacomo Durando[*] |
Prim-ministru al Regatului Italiei[*] | |
În funcție – | |
Precedat de | Camillo Benso Conte de Cavour |
Succedat de | Urbano Rattazzi |
Ministru de război al Regatului Italiei[*] | |
În funcție – | |
Precedat de | Manfredo Fanti[*] |
Succedat de | Alessandro Della Rovere[*] |
ministro degli affari esteri del Regno d'Italia[*][[ministro degli affari esteri del Regno d'Italia |]] | |
În funcție – | |
Precedat de | Camillo Benso Conte de Cavour |
Succedat de | Urbano Rattazzi |
Deputat al Regatului Italiei | |
În funcție – [1] | |
Legislatură | VIII legislatura del Regno d'Italia[*][[VIII legislatura del Regno d'Italia (legislative term)|]] |
deputato del Regno di Sardegna[*][[deputato del Regno di Sardegna |]] | |
În funcție – [1] | |
Legislatură | VII legislatura del Regno di Sardegna[*][[VII legislatura del Regno di Sardegna (legislative term)|]] |
Gonfalonier of Florence | |
President of the Council of Ministers | |
Partid politic | Destra storica[*][[Destra storica (historical political faction in Italy)|]] |
Alma mater | Convitto Nazionale Cicognini[*][[Convitto Nazionale Cicognini (classical lyceum in Prato in the province of Prato (Italy))|]] |
Semnătură | |
Modifică date / text |
Bettino Ricasoli (n. , Florența, Franța – d. , Castello di Brolio(d), Toscana, Italia) a fost un politician italian.[6] El a fost o figură centrală în politica Italiei în timpul și după unificarea Italiei. A condus Partidul Moderat.[7]
Biografie
Ricasoli s-a născut în Florența. Lăsat orfan la optsprezece ani cu o moșie puternic îndatorată, a fost declarat major prin decret special al marelui duce de Toscana și i s-a încredințat tutela fraților săi mai mici. Era catolic.[8]
Întrerupându-și studiile, s-a retras la Brolio și, printr-o gestionare atentă, a despovărat bunurile familiei de datorii. În 1847 a fondat jurnalul La Patria și i-a adresat marelui duce un memorial în care sugera remedii pentru dificultățile statului. În 1848 a fost ales Gonfalonier al Florenței, dar a demisionat din cauza tendințelor antiliberale ale marelui duce.[9]
În calitate de ministru toscan de interne în 1859 a promovat unirea Toscanei cu Piemontul, care a avut loc la 12 martie 1860. Ales deputat italian în 1861, i-a succedat lui Cavour în funcția de premier. În calitate de premier, a admis voluntarii garibaldini în armata regulată, a revocat decretul de exil împotriva lui Mazzini și a încercat reconcilierea cu Vaticanul; dar eforturile lui au fost făcute ineficiente de non possumus al papei.[10]
Disprețuind intrigile rivalului său Rattazzi, el a fost obligat în 1862 să demisioneze, dar a revenit la putere în 1866. Cu această ocazie a refuzat oferta lui Napoleon al III-lea de a ceda Veneția Italiei cu condiția ca Italia să abandoneze alianța prusacă și a refuzat, de asemenea, decorația prusacă a Vulturului Negru, deoarece La Marmora, autorul alianței, nu voia să o primească.[11]
La plecarea trupelor franceze din Roma la sfârșitul anului 1866 el a încercat din nou să concilieze Vaticanul cu o convenție, în virtutea căreia Italia ar fi restituit Bisericii proprietatea ordinelor religioase suprimate în schimbul plății treptate a 24.000.000. Pentru a liniști Vaticanul el a acordat exequaturul celor patruzeci și cinci de episcopi ostili regimului italian. Vaticanul a acceptat propunerea sa, dar Camera italiană s-a dovedit refractară și, deși a fost dizolvată de Ricasoli, a revenit mai ostilă decât înainte. Fără să aștepte votul, Ricasoli și-a dat demisia din funcție și de atunci a dispărut practic din viața politică, vorbind în Cameră doar în rare ocazii. A murit la Castello di Brolio la 23 octombrie 1880.[12]
Baronul a creat rețeta modernă a vinului Chianti; deși i se atribuie adesea în mod eronat o formulă de procente specifice de struguri, trecerea lui la concentrarea pe Sangiovese ca strugurii principali din amestec ar avea implicații de durată atât pentru vinul toscan, cât și pentru cel italian. Firma cu numele de familie (Ricasoli 1141) încă mai produce vin la Brolio.[13]
Viața sa privată și cariera publică au fost marcate de cea mai mare integritate și de o austeritate rigidă care i-a adus numele de Baronul de Fier. În ciuda eșecului schemei sale ecleziastice, el rămâne una dintre cele mai demne figuri ale Risorgimento-ului italian.[14]
Note
- ^ a b c d e f g h storia.camera.it, accesat în
- ^ a b c d Autoritatea BnF, accesat în
- ^ a b c d Bettino Ricasoli, Brockhaus Enzyklopädie, accesat în
- ^ Autoritatea BnF, accesat în
- ^ CONOR[*][[CONOR (authority control file for author and corporate names in Slovene system COBISS)|]] Verificați valoarea
|titlelink=
(ajutor) - ^ Il fantasma di Bettino. Genesi di uno spettro: la leggenda del barone Bettino Ricasoli
- ^ Langdon, Wm. Chauncy (). „Italy and the Vatican: The Politico-Ecclesiastical Policy of Baron Ricasoli”. Political Science Quarterly. 5 (3): 487–506. doi:10.2307/2139260. JSTOR 2139260.
- ^ Langdon, Wm. Chauncy (). „Italy and the Vatican: The Politico-Ecclesiastical Policy of Baron Ricasoli”. Political Science Quarterly. 5 (3): 487–506. doi:10.2307/2139260. JSTOR 2139260.
- ^ Acest articol conține text din Steed, Henry Wickham (). „Ricasoli, Bettino, Baron”. În Chisholm, Hugh. Encyclopædia Britannica. 23 (ed. 11). Cambridge University Press. pp. 287–288. , o publicație aparținând domeniului public. Endnotes:
- ^ Acest articol conține text din Steed, Henry Wickham (). „Ricasoli, Bettino, Baron”. În Chisholm, Hugh. Encyclopædia Britannica. 23 (ed. 11). Cambridge University Press. pp. 287–288. , o publicație aparținând domeniului public. Endnotes:
- ^ Acest articol conține text din Steed, Henry Wickham (). „Ricasoli, Bettino, Baron”. În Chisholm, Hugh. Encyclopædia Britannica. 23 (ed. 11). Cambridge University Press. pp. 287–288. , o publicație aparținând domeniului public. Endnotes:
- ^ Acest articol conține text din Steed, Henry Wickham (). „Ricasoli, Bettino, Baron”. În Chisholm, Hugh. Encyclopædia Britannica. 23 (ed. 11). Cambridge University Press. pp. 287–288. , o publicație aparținând domeniului public. Endnotes:
- ^ Madaio, Mike (). „Chianti: The Myth of the Famous Ricasoli 'Recipe'”. Medium. Accesat în .
- ^ Acest articol conține text din Steed, Henry Wickham (). „Ricasoli, Bettino, Baron”. În Chisholm, Hugh. Encyclopædia Britannica. 23 (ed. 11). Cambridge University Press. pp. 287–288. , o publicație aparținând domeniului public. Endnotes:
Legături externe
- Discorsi dei ministri Ricasoli Bettino, Migletti, Della Rovere, Peruzzi, Menabrea, e Cordova sulla Questione Romana e Sulla Condizione Provencie Napoletane
- Barone Ricasoli Cramele Chianti Classico ale familiei - istoria Ricasoli
|